CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a participat la cea de-a doua ediție a Forumului etniilor

Președintele țării, Igor Dodon, a participat la cea de-a doua ediție a Forumului etniilor, ale cărui lucrări au demarat astăzi la Palatul Republicii. Evenimentul este organizat sub egida Președintelui Republicii Moldova și este prilejuit de aniversarea a 30-a a creării mișcării etnoculturale obștești.

Șeful statului i-a salutat pe numeroșii participanți care reprezintă etniile țării noastre, pe deputați în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, precum și pe diplomații acreditați la Chișinău.

În cadrul discursului, Igor Dodon a remarcat cu satisfacție că în țara noastră a fost obținut un acord interetnic pe termen lung, iar reprezentanții tuturor etniilor care locuiesc în Moldova sunt mîndri de faptul că sunt cetățenii acesteia, iar noi suntem mîndri de o varietate atît de largă de culturi și limbi existente în Republica Moldova. „De asemenea, datorită consensului național larg, am reușit să înlăturăm pașnic regimul oligarhic și să obținem stabilitate și liniște în țară”, a menționat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon a subliniat că, în calitate de Președinte al Republicii Moldova și garant al Constituției, va face tot ce îi stă în putere pentru a păstra pacea și armonia între cele peste 120 de popoare care trăiesc în țară, deoarece Moldova este casa noastră comună și nu va mai exista alta.

Înregistrarea video a discursului Președintelui Republicii Moldova poate fi vizionată accesînd următorul link:

https://www.youtube.com/watch?v=eAKvAxNdDj4&feature=youtu.be&fbclid=IwAR027MaNHnueotORPU4BlQhDnHC66r_G5fPMDBP19jpkS3DHuMOJtKCSu2o