Prima Doamnă a participat la evenimentele festive dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate în mai multe raioane ale țării

Campania socială națională de susținere a persoanelor în etate, lansată de Fundația de Binefacere ”Din Suflet”, este în plină desfășurare.

Astăzi, Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, a efectuat o vizită în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă și Anenii Noi, unde a participat la evenimentele festive dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate.

Prima Doamnă a adresat sincere felicitări persoanelor de vîrsta a treia și a exprimat respect și gratitudine pentru munca depusă de-a lungul anilor, pentru păstrarea valorilor și tradițiilor strămoșești și pentru sfaturile lor înțelepte.

De asemenea, Galina Dodon a subliniat importanța unei atitudini conștiincioase și respectuoase față de persoanele în etate și a menționat că Fundația de Binefacere „Din Suflet” este mereu alături de ei pentru a le oferi susținere și ajutor.

Amintim, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate, Fundația de Binefacere, „Din Suflet”, desfășoară, al doilea an consecutiv, o campanie națională ce prevede susținerea a circa 20000 de vîrstnici din toată țara.