CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

150 de elevi eminenți au vizitat Președinția Republicii Moldova

Astăzi, circa 150 de elevi din toate raioanele țării, inclusiv din Găgăuzia și regiunea transnistreană, care învață în clasele a V–IX și au reușite bune la învățătură, în premieră au vizitat biroul Președintelui Republicii Moldova.

Elevii au făcut o scurtă excursie prin sediul instituției prezidențiale și au fost fascinați de istoria care le-a fost relatată despre această clădire, precum și de frumusețea ei.

Totodată, vizitatorii au fost entuziasmați de noul birou de lucru al Președintelui și de obiectele pe care șeful statului le păstrează în birou și au o semnificație deosebită, cum ar fi copia steagului și a sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

Orchestra Prezidențială și micuții din ansamblul „Picături Muzicale” le-au prezentat vizitatorilor un spectacol extraordinar. Iar din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, Președintele Igor Dodon, împreună cu Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, le-a oferit elevilor cadouri de Anul Nou și cîte un costum sportiv.

De asemenea, cuplul prezidențial le-a urat elevilor succes la învățătură și sărbători fericite.

Menționăm că ieri, Președinția Republicii Moldova a fost vizitată de peste 200 de copii din familii numeroase și monoparentale, iar pînă la finele anului numărul copiilor care vor vizita instituția prezidențială va fi de circa 500.