Igor Dodon l-a felicitat pe Petru Lucinschi cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a felicitat astăzi pe ex-președintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, cu ocazia împlinirii venerabilei vîrste de 80 de ani.

Igor Dodon i-a urat domnului Lucinschi mulți ani, sănătate, bunăstare și multe bucurii alături de cei dragi. Președintele țării i-a mulțumit pentru contribuţia substanţială personală la consolidarea statului Republica Moldova, pentru efortul şi munca depuse întru fortificarea unităţii neamului şi creşterea bunăstării cetățenilor.

Totodată, la finalul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la diverse subiecte de actualitate.