CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaje de felicitare din partea șefilor de stat, de Ziua Independenței Republicii Moldova

Cu prilejul aniversării a 25 de ani de Independență a Republicii Moldova, mai mulți șefi de stat au expediat în adresa Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, mesaje de felicitare. Printre aceste mesaje se regăsesc: cel al Președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, al Președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, al Președintelui Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, al Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, al Președintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, al Regelui Carl Gustaf al Regatului Suediei, al Regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos, al Președintelui Bulgariei, Rosen Plevneliev, al Președintelui Republicii Belarus, Alexandr Lukashenko, al Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, al Președintelui Republicii Cehe, Miloš Zeman, al Președintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov.  

Vă prezentăm fragmente din unele mesajele recepționate:

Barack Obama: Statele Unite salută aspirațiile permanente de integrare Europeană  a Republicii Moldova și eforturile pentru consolidarea statului de drept. Împărtășim obiectivul dumneavoastră de a construi un viitor mai bun poporul Republicii Moldova, unul înrădăcinat solid în Europa care să reflecte valorile libertății și democrației. Vom continua să sprijinim activitatea dumneavoastră de consolidare a instituțiilor democratice și de implementare a reformelor complicare, dar necesare pentru un viitor economic prosper și stabil.

Petro Poroshenko: Sunt convins că dezvoltarea în continuare a unei colaborări cuprinzătoare dintre Ucraina și Republica Moldova ne va ajuta să depășim toate provocările din domeniul securității regionale și să devenim parte a spațiului european unit.

Joakim Gauck: Acordul de Asociere dintre UE și Republica Moldova deschide noi perspective cetățenilor Dumneavoastră. Pentru a beneficia pe deplin de avantajele Acordului este importantă implementarea consecventă a reformelor, precum și consolidarea democrației și statului de drept.

Vladimir Putin:  Sunt sigur că dezvoltarea relațiilor ruso-moldave în spiritul prieteniei și cooperării corespunde intereselor fundamentale ale cetățenilor ambelor noastre state și este în conformitate cu întărirea stabilității și securității regionale și europene.

Dalya Gribauskaite: Lituania va fi mereu un susținător ferm al alegerii dumneavoastră Europene. Vom rămâne mereu partenerul dumneavoastră, pregătit să ofere asistență pentru dezvoltarea reușită a cooperării în materie de know-how și pe aspecte sociale, precum și în domeniul construcției societății civile și a instituțiilor democratice din țara Dumneavoastră.

Janos Ader: Doresc să Vă asigur că Ungaria va fi atașată în continuare ideii consolidării cooperării bilaterale în domeniul politicii, economiei și comerțului și este gata să contribuie la dezvoltarea relațiilor între Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Andrzej Duda:  Cred cu tărie că intrarea în vigoare a Acordului de Asociere va accelera modernizarea țării, iar cetățenii Republicii Moldova care datorită liberalizării vizelor pot călători în țările Uniunii Europene, vor cunoaște mai bine valorile care o inspiră.