Mesajul Președintelui Nicolae Timofti adresat concetățenilor cu prilejul Zilei Europei

DRAGI CONCETĂȚENI,

Comunitatea europeană celebrează Ziua Europei, comemorând astfel și Declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, care a pus piatra de temelie a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană.  Începând cu anul 1950, ziua de 9 mai a devenit una de referință în istoria Europei postbelice.

După consecințele unui dureros eveniment din istorie – cel de-al Doilea Război Mondial – națiunile Europei au făcut eforturi pentru a-și revigora industriile și economiile naționale, pentru a ridica standardele de viață, dar și pentru a evita un al treilea război mondial. „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință”, se afirma în Declarația Schuman.

Europa unită a devenit astăzi o fortăreață a democrației, transparenței, diversității și identității tuturor națiunilor, acestea întruchipând  valorile libertății, care exprimă, de fapt, esența  Uniunii Europene.

Pentru Republica Moldova, proiectul început de Franța și Germania, la cinci ani după finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit o prioritate de importanță națională. Avansarea pe agenda europeană constituie obiectivul major al coaliției de guvernare și, desigur, corespunde aspirațiilor cetățenilor noștri. Implementarea  prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană este o garanție și o confirmare a eforturilor comune întreprinse în vederea integrării poporului nostru în marea familie a popoarelor europene.

Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova reprezintă o victorie comună a pașilor concreți făcuți pe tărâmul reformelor europene. Acum, ca niciodată, este important să fim uniți în idealuri și fapte, să perseverăm pe calea europeană și să afirmăm cu demnitate că Europa este Casa noastră comună. Și ca niște gospodari cum suntem prin tradiție, din moși-strămoși, să avem grijă ca în această Casă să-și găsească adăpost onestitatea, bunăvoința și integritatea, iar aceasta înseamnă vocație europeană.

La mulți ani, Europa!