Președintele Maia Sandu a susținut un briefing după decizia Curții Constituționale din 23 februarie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut în această seară un briefing, ca reacție la decizia Curții Constituționale din 23 februarie.

„Totul are o limită, iar Moldova are cu disperare nevoie de un nou început, de un Parlament cinstit și dedicat treburilor țării. De un Guvern de profesioniști care să fie susținut de o majoritate adecvată, cu angajament nu pentru o lună sau două, ci pentru proiecte de durată. Oamenii știu că există o singură ieșire din criza - alegerile anticipate. Nu poți clădi o casă trainică pe o fundație putredă. Orice guvern oricât de reformist ar fi, la prima încercare de a mișca lucrurile în direcția corectă va fi demis”, a spus șefa statului.

„Nu avem dreptul să permitem recapturarea statului. Poporul e deținătorul real al puterii în stat și este cel care poate să tranșeze această situație. La anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a punctat pe final Președintele Maia Sandu.

Declarațiile integrale pot fi urmărite aici: https://bit.ly/3upS8LF.