Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Oleg Vasnețov, Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova.

Oficialii au discutat mai multe subiecte actuale din agenda bilaterală, fiind unanimi în opinia privind necesitatea aprofundării cooperării dintre statele noastre pe toate dimensiunile, în pofida crizei provocate de pandemie.

Interlocutorii au acordat o atenție sporită procesului de pregătire a vizitei delegației oficiale a Republicii Moldova la Moscova, unde, la 24 iunie, pe Piața Roșie, va avea loc parada militară consacrată jubileului Paradei Victoriei, care s-a desfășurat la 24 iunie 1945. De asemenea, șeful statului planifică o serie de întrevederi bilaterale cu colegii săi din străinătate.

Reiterăm faptul că la Paradă vor participa 75 de militari ai Gărzii de Onoare din Republica Moldova care, alături de militarii din alte state, vor mărșălui pe Piața Roșie.