Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Steven Mark Fisher, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni legate de interacțiunea bilaterală în toate domeniile reciproc avantajoase.

Șeful statului a reiterat interesul Republicii Moldova în consolidarea relațiilor cu Marea Britanie după Brexit prin negocierea unui Acord de Parteneriat Politic şi Comerț, care va transpune prevederile Acordului de Asociere Moldova – UE ce se vor aplica bilateral şi vor include atât componenta politică, cât şi cea economică şi a comerţului liber.

Președintele Moldovei a specificat că guvernele țărilor noastre urmează să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea cadrului juridic corespunzător pentru a evita impactul negativ asupra agenţilor economici după Brexit, precum şi pentru a impulsiona comerţul bilateral.

Vorbind despre începutul campaniei electorale, Igor Dodon a reconfirmat determinarea conducerii țării de a organiza alegeri libere, democratice și corecte în conformitate cu legislația în vigoare a Republicii Moldova și standardele internaționale, precum și cu implicarea masivă a observatorilor internaționali.