Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, care se află într-o vizită în țara noastră.

Oficialii au constatat interacțiunea activă dintre Comisie și conducerea țării noastre în domeniul implementării reformelor necesare. Interlocutorii au fost unanimi în opinia că Moldova este unul dintre cei mai de încredere parteneri și „clienți” ai Comisiei de la Veneția.

De asemenea, șeful statului și-a exprimat convingerea că, avînd susținerea experților din partea Comisiei Consiliului Europei, se va reuși identificarea soluțiilor optime pentru a introduce modificări în legislația în vigoare, în momentul oportun.

Igor Dodon a apreciat înalt întrevederea cu domnul Buquicchio de la finele lunii ianuarie, la Strasbourg, în cadrul căreia partea moldovenească și-a reiterat angajamentele internaționale privind implementarea reformelor.

La rîndul său, președintele Comisiei de la Veneția a apreciat înalt discuțiile pe care le-a avut în Parlamentul și Guvernul de la Chișinău, exprimîndu-și încrederea că reformele din țara noastră vor fi realizate cu succes.

Totodată, Igor Dodon i-a comunicat dlui Buquicchio că a înaintat în Parlament, cu titlu de inițiativă legislativă, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în baza recomandărilor Comisiei de la Veneția și a opiniei Directoratului general Drepturile Omului și Statul de Drept al Consiliului Europei.

Președintele țării a subliniat că prin acest proiect se dorește ajustarea conceptului de alegere a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii potrivit standardelor internaționale. Șeful statului și-a exprimat speranța că proiectul va fi susținut și promovat în legislativ în cadrul sesiunii actuale, ca implementarea acestuia să demareze în termeni proximi și să armonizeze cu conceptul ajustărilor propuse de către Ministerul Justiției prin proiectul de Lege pentru modificarea Constituției.