Șefa statului s-a întâlnit cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Franța-Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu membrii delegației Grupului parlamentar de prietenie Franța-Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.

Președinta Maia Sandu a mulțumit Franței pentru sprijinul acordat țării noastre de-a lungul anilor, dar și pentru asistența oferită ca răspuns la actuala criză a refugiaților. De asemenea, șefa statului a menționat că mizăm pe sprijinul Franței în drumul nostru european. Membrii delegației franceze și-au exprimat susținerea pentru agenda europeană a Republicii Moldova și pentru determinarea autorităților de a realiza reforme. În ceea ce privește cooperarea bilaterală, ei au menționat ca domenii de interes sectorul sanitar și cel agricol, precum și proiectele de susținere a Francofoniei.