Discursul președintelui Nicolae Timofti la Summit-ul şefilor de stat din țările Europei Centrale

Domnule Preşedinte Gasparovic,

Domnilor  Preşedinţi,

Doamnelor şi domnilor,

Vă salut cu căldură din partea poporului Republicii Moldova. Mulţumesc preşedintelui Gasparovic pentru invitația și ospitalitatea sa.

Permiteți-mi să felicit țara gazdă cu prilejul aniversării a 20-a de la proclamarea independenței Republicii Slovace și să doresc cetățenilor slovaci pace, prosperitate și bunăstare.

Onorată asistenţă,

O reuniune ca aceasta de față, preconizată pentru dezbatere și reflecție, este întotdeauna binevenită.

Este un exercițiu care poate apropia momentul identificării unor soluții pentru problemele economice, de securitate și politice care stau în fața țărilor europene. Toate variantele existente de redresare a situației actuale ar trebui avute în vedere.

Țara mea desfășoară în prezent un amplu proces de reformare şi modernizare, în conformitate cu principiile şi standardele europene.

Obiectivele noastre cheie pe termen scurt sunt finalizarea procedurilor juridice pentru semnarea Acordului de Asociere, în vederea asocierii noastre politice şi integrării economice, şi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.

Însă chiar și până la semnarea acestor acorduri cruciale pentru noi, integrarea țării mele în comunitatea europeană se produce în fiecare zi, prin diverse proiecte și activități în care sunt antrenate instituții și sunt cooptați oameni.

Doamnelor și domnilor,

Criza economică a pus guvernele şi popoarele din regiune în situația de a identifica soluţii viabile de creştere economică şi asigurare a unei dezvoltări durabile continue.

Dar criza globală a constituit, totodată, şi un bun prilej pentru mai multe state, inclusiv Republica Moldova, de a-şi regândi modelul de dezvoltare economică.

Criza a generat pentru Republica Moldova oportunităţi pentru iniţierea unor reforme care ar genera o nouă calitate a dezvoltării economice și ar face loc pentru un model economic bazat pe inovaţii, tehnologii noi şi investiţii.

Ne-am regândit obiectivele şi priorităţile, punând accent pe domeniile care pot deveni locomotiva relansării economice post-criză.

Astăzi, companiile originare din Republica Moldova oferă soluţii IT în Marea Britanie, Federaţia Rusă, în ţările Africii şi Americii Centrale. Dorim să abandonăm vechiul model birocratic în favoarea guvernării electronice, diminuând astfel povara administrativă asupra mediului de afaceri şi optimizând serviciile publice.

Am realizat transformări considerabile în domeniul reglementării mediului de afaceri. Au fost aprobate legi importante privind concurenţa şi ajutorul de stat. Aplicarea acestora va permite să asigurăm un grad sporit de securitate pentru investitorii care doresc să vină în Republica Moldova.

Prin rezultate palpabile am reuşit să convingem partenerii noştri externi să ne ofere asistenţă financiară suplimentară, care va fi utilizată pentru implementarea reformelor structurale ambiţioase şi în alte domenii prioritare.

Vom îmbunătăți în continuare cadrul de reglementare a activităţii de întreprinzător, vom pune accent pe dezvoltarea tehnologică şi asigurarea competitivităţii, crearea unui mediu investiţional atractiv și modernizarea infrastructurii.

Sperăm ca aceste și alte schimbări care au loc în Republica Moldova să-i determine pe cetățenii noștri, aflați în număr mare la muncă peste hotarele țării, inclusiv în Europa Occidentală, să revină acasă, pentru că avem nevoie de brațele lor de muncă.

Această nevoie de forță de muncă se resimte inclusiv în agricultură, pe care urmează să o dezvoltăm în următorii ani și să acordăm angajaților din această ramură importante beneficii sociale.

Pentru ca economia noastră să funcționeze ritmic, am luat măsurile necesare pentru a avea surse energetice alternative. În acest sens, preconizăm construcția, în cursul acestui an, a unui gazoduct între Republica Moldova și România.

Diversificarea piețelor de import are loc în paralel cu cea de export. Continuând să dezvoltăm relațiile pe dimensiunea tradițională estică, în ultimii ani societățile noastre comerciale se orientează tot mai mult către piața de desfacere occidentală.

Dar pentru ca toate aceste proiecte să se deruleze cu succes, Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică. Putem spune astăzi că am reușit să instaurăm un asemenea climat, prin instalarea, la Chișinău, a unui nou Guvern pro-european, in frunte cu prim-ministrul Iurie Leancă. În calitate de fost ministru de Externe, domnului Leancă îi revine meritul incontestabil de a fi stabilit, în ultimii ani, o relație specială cu partenerul nostru strategic, Uniunea Europeană.

Stimați colegi,

Între Republica Moldova și zona central-europeană există puternice similitudini și tangențe, inclusiv de ordin istoric, care mă fac încrezător cu privire la cooperarea dintre noi.

Țări ca Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia și România au trecut prin procese de reformă pe care în prezent le aplicăm în Republica Moldova. Transparența politicilor publice, proiectele economice public-private, libertatea presei, consolidarea societății civile, sunt valori care în Republica Moldova au prins un contur real. Și ne-ar fi fost mult mai greu să lansăm și să susținem asemenea procese fără sprijinul și experiența partenerilor noștri europeni.

Avem acelaşi trecut european comun şi ne dorim să avem şi un viitor european comun.

Sper ca în viitorul apropiat să fim martorii unor procese mai puternice de integrare economică a Republicii Moldova în piaţa europeană unică.

Din perspectiva acestui obiectiv suntem gata să consolidăm participarea la proiectele şi iniţiativele regionale pentru a asigura o integrare economică şi social-politică şi mai puternică pentru binele popoarelor ţărilor noastre.

Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie şi vă invit în Republica Moldova pentru a descoperi ospitalitatea şi deschiderea țării mele faţă de partenerii şi prietenii săi.