Mesaj de felicitare adresat Alteței Sale Serenisime Prințului Alois de Liechtenstein

ALTEŢĂ,

Cu ocazia Zilei Naţionale a Principatului Liechtenstein, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere felicitări.

Folosesc acest prilej pentru a remarca evoluţia pozitivă a relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Republica Moldova şi Principatul Liechtenstein, bazate pe pragmatism şi respect reciproc, dar şi interesul comun pentru extinderea şi diversificarea acestora în sectoarele de interes comun.

Am certitudinea fortificarea pe viitor a parteneriatului bilateral va apropia şi mai mult ţările noastre de realizarea plenară a obiectivelor strategice naţionale spre beneficiul ambelor popoare. 

Reiterînd felicitările și urările de bine cu prilejul sărbătorii, Vă rog să acceptaţi, Alteţă, expresia înaltei mele consideraţii.