Președintele Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare Împăratului Naruhito al Japoniei

MAIESTATEA  VOASTRĂ  IMPERIALĂ,

Cu ocazia aniversării a 61-a de la nașterea Maiestății Voastre, îmi face o deosebită onoare să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, sincere felicitări, însoțite de cordiale urări de sănătate și prosperitate.

Acest eveniment festiv îmi oferă prilejul de a remarca caracterul solid și divers al relațiilor de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Japonia, precum și dialogul constructiv pe care țările noastre îl dezvoltă pe multiple planuri – politic, economic, social și cultural. 

În acest context, îmi exprim aprecierea pentru sprijinul temeinic oferit de Japonia Republicii Moldova, orientat spre extinderea și aprofundarea cooperării economice, majorarea volumului investițiilor nipone, precum și pentru valoroasa asistență pentru dezvoltare și ajutorul umanitar generos acordat țării mele în contextul pandemiei Covid-19.  

Doresc să reconfirm determinarea fermă a Republicii Moldova de a consolida și pe viitor raporturile privilegiate cu Japonia, în domenii de interes mutual, spre binele ambelor popoare.

În speranța că dialogul moldo-nipon va cunoaște o dezvoltare continuă, Vă rog să acceptați, Maiestatea Voastră Imperială, asigurarea înaltei mele considerații.