CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Irlandei, Michael D. Higgins

„Având în vedere obiectivul strategic al Republicii Moldova – integrarea în marea familie europeană, țara mea a beneficiat de susţinere constantă din partea Irlandei în vederea consolidării instituţiilor democratice şi asigurării creşterii economice. Am certitudinea că Irlanda va rămâne și pe viitor un partener de încredere al Republicii Moldova, în promovarea cu succes a agendei de aliniere la standardele comunitare”.

Mesajul președintelui Nicolae Timofti cu ocazia aniversării a 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan

„Comemorăm astăzi victimele acelui război inutil și nedrept. De asemenea, ne exprimăm respectul față de faptele de vitejie ale celor peste 10 mii de tineri moldoveni care, urmând jurământul depus, au luptat în Afganistan. Principalul învățământ al războiului din Afganistan este că nicio ideologie nu poate fi impusă unui popor prin forţa armelor”.