CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

„A sosit momentul să facem împreună pasul decisiv către Europa”

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 29 aprilie a.c., la Reședința de stat, o întrevedere cu președintele Parlamentului Georgiei, David Usupashvili.

Șeful statului a salutat prezența la Chișinău a oficialului georgian, menționând că relațiile tradiționale de prietenie dintre cele două țări, precum și sprijinul acordat de partenerii occidentali, vor facilita parcursul comun de integrare europeană al Republicii Moldova și Georgiei.

„În cadrul Parteneriatului Estic nu există o competiție între țările noastre, ci o colaborare prietenească, în beneficiul ambelor popoare, care împărtășesc valorile civilizației occidentale”, a spus Nicolae Timofti.

La rândul său, președintele Parlamentului Georgiei, David Usupashvili, a pledat pentru intensificarea colaborării dintre țările noastre în cadrul Parteneriatului Estic, în perspectiva semnării de către ambele state în viitorul apropiat a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. „A sosit momentul să facem împreună pasul decisiv către Europa”, a spus oficialul georgian.

Nicolae Timofti și David Usupashvili și-au exprimat îngrijorarea față de situația din Ucraina. Cei doi oficiali au respins exercitarea oricăror presiuni în relațiile interstatale și s-au pronunțat pentru un dialog civilizat cu Federația Rusă, în baza dreptului internațional.

Oficialul georgian a apreciat succesele obținute de guvernul de la Chișinău pe calea reformelor și a declarat că Georgia dorește să cunoască experiența Republicii Moldova de modernizare a instituțiilor sale. David Usupashvili s-a arătat interesat de funcționarea, în Republica Moldova, a sistemului parlamentar de guvernare, în condițiile în care Georgia a trecut recent la un asemenea sistem.