CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Alegerile parlamentare anticipate, abordate în cadrul unei ședințe de lucru cu membrii CEC

Buna desfășurare a viitorului scrutin parlamentar - acesta a fost subiectul-cheie abordat astăzi după-amiază de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei ședințe de lucru cu membrii Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit președintelui CEC, Dorin Cimil, dat fiind termenul restrâns în care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate, instituția deja a început să elaboreze planul detaliat al acestora. În perioada imediat următoare, CEC va stabilit devizul necesar de cheltuieli, precum și numărul de secții de votare și de funcționari electorali ce vor fi implicați în scrutin atât în țară, cât și peste hotare.

„Le-am transmis membrilor CEC că misiunea noastră majoră este să asigurăm un scrutin liber și corect - aceasta este așteptarea cetățenilor, indiferent unde s-ar afla ei, și aceasta este temelia unui stat de drept, democratic. Totodată, am amintit despre faptul că CEC este o instituție-cheie în contracararea unor practici ce încalcă Codul electoral, cum ar fi finanțarea ilegală a partidelor”, a spus în cadrul ședinței Președintele Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a atras atenția asupra faptului că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie a.c. trebuie să fie organizate în condiții de maximă siguranță sanitară, inclusiv prin asigurarea accesului la vaccin pentru viitorii funcționari electorali.