CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comandantul Suprem al Forțelor Armate implică Armata Națională în acțiunile de combatere a răspîndirii COVID-19

Pornind de la dinamica răspîndirii COVID-19 în regiune, dar și în țară, conducerea Republicii Moldova este preocupată de identificarea unor soluții și măsuri noi de protejare a populației.

Astăzi, în calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, Igor Dodon a luat decizia de a implica efectivul ministerului Apărării în gestionarea acestei crize. Șeful statului a semnat în acest sens un decret care permite militarilor să participe la acțiunile desfășurate în acest scop, pentru a sprijini suplimentar eforturile guvernului în combaterea pandemiei.

De asemenea, Președintele Republicii Moldova a avut astăzi o întrevedere de lucru cu conducerea ministerului Apărării, a ministerului Afacerilor Interne și cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate în cadrul căreia a fost discutat modul în care instituțiile statului își vor coordona acțiunile pentru a asigura implementarea deciziilor luate de autorități în vederea combaterii răspîndirii virusului.

În acest sens, ministerul Apărării urmează să disponibilizeze la necesitate resursele sale logistice pentru sprijinirea personalului medical implicat în gestionarea crizei respective, fie că este vorba despre punerea la dispoziție a unor unități spitalicești, de implicare a personalului medical militar, de capacități de transport, puse la dispoziția autorităților sau alte tipuri de sprijin.

Totodată, militarii urmează să ajute ministerul Afacerilor Interne în realizarea măsurilor deja luate de autorități de combatere a răspîndirii virusului, inclusiv să patruleze în locurile publice pentru a asigura respectarea distanței sociale (implicit a autoizolării vîrstnicilor sau copiilor), un lucru vital în prevenirea răspîndirii pandemiei și în reducerea cazurilor de îmbolnăvire a categoriilor de cetățeni vulnerabili.

„Acolo unde va fi necesar, militarii vor asigura și sprijinul persoanelor în etate pentru ca acestea să nu fie nevoite să părăsească domiciliul”, a remarcat șeful statului.

Igor Dodon a specificat că în funcție de evoluția ulterioară a situației, conducerea de vîrf a țării va decide și alte măsuri menite să stopeze răspîndirea virusului.