CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Conducerea de vârf a ţării a depus flori la „Focul Veşnic”

Astăzi, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, prim-ministrul Ion Chicu, reprezentanți ai corpului diplomatic, au depus flori la „Focul Veşnic” de la Complexul Memorial „Eternitate” cu prilejul celei de-a 76-a aniversare a eliberării Moldovei de fasciști.

Pe 24 august 1944, trupele sovietice au obținut victorie în Operaţiunea Iaşi-Chişinău şi au eliberat definitiv, după trei ani de ocupație fascistă, teritoriul RSS Moldoveneşti. În această zi, sute de mii de soldați și ofițeri ne-au redat libertatea Patriei.

Operaţiunea Iaşi-Chişinău este cunoscută ca una dintre cele mai mari şi mai crâncene operaţiuni militare din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Şeful statului a subliniat că este de datoria noastră sfântă ca în fiecare an să evocăm împreună una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei noastre și să exprimăm nesfârșită recunoștință eliberatorilor, veteranilor și ostașilor care au căzut în această operațiune.

„Vom păstra mereu vie amintirea sacrificiului eroilor noștri care au plătit cu propria viaţă pentru eliberarea țării noastre. Veşnică memorie eroilor!", a remarcat Igor Dodon.