CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Cooperarea moldo-daneză, discutată de Președinta Maia Sandu și mai mulți parlamentari ai Regatului Danemarcei

Șefa statului a avut o întrevedere cu mai mulți parlamentari danezi, membri ai Comisiei pentru politică externă din legislativul Regatului Danemarcei. Oficialii au vorbit despre relațiile bilaterale, amplul proces de modernizare a Republicii Moldova și  aderare la Uniunea Europeană. La fel, oficialii s-au referit la măsurile de contracarare de către țara noastră a atacurilor hibride și contribuția Moldovei la securitatea regională. 

Președinta Maia Sandu a salutat decizia partenerilor danezi de a deschide o ambasadă la Chișinău anul viitor, un pas important pentru aprofundarea cooperării bilaterale, dezvoltarea comerțului și atragerea investițiilor. Șefa statului le-a mulțumit pentru sprijinul pe care partenerii danezi îl oferă Moldovei și Ucrainei și a transmis că mizăm în continuare pe susținerea Regatului Danemarcei în începerea negocierilor de aderare la UE.