CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ion Ceban

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.

În cadrul discuției, părțile au abordat mai multe subiecte de importanță majoră pentru locuitorii capitalei, inclusiv acțiunile întreprinse pentru a preveni și minimiza riscul răspîndirii infecției cu COVID-19.

Ion Ceban a relatat despre faptul că acest subiect este în vizorul tuturor structurilor municipale și există o conlucrare bună cu organele administrației publice centrale în acest sens. Mai mult, șefii de direcții și angajații din toate structurile municipale au primit indicații clare cu privire la măsurile ce urmează a fi întreprinse în domeniile pe care le administrează, fiindu-le solicitată seriozitate și responsabilitate maximă.

Interlocutorii au fost unanimi în opinia că doar prin acțiuni conjugate și responsabile se va putea face față acestei provocări majore cu care se confruntă nu doar Republica Moldova, dar și întreaga lume.

Șeful statului a menționat că tot astăzi va avea o nouă întrevedere cu reprezentanții guvernului pentru a discuta măsurile care urmează să fie întreprinse la nivel național pentru a preveni răspîndirea coronavirusului. „La acest moment situația este stabilă, inclusiv datorită măsurilor luate de autorități, dar așa cum s-a văzut în multe țări, evoluția acestei epidemii poate fi alertă și imprevizibilă, motiv din care vreau să mă asigur permanent că instituțiile statului sunt mobilizate și gata să intervină în momentul oportun”, a subliniat Președintele țării.