CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a înmânat distincții de stat unor cetățeni ai țării

În cadrul unei ceremonii oficiale, Președintele țării, Igor Dodon, a înmânat înalte distincții de stat unor cetățeni ai Republicii Moldova, conferite anterior, prin decrete prezidențiale.

Persoanele care s-au învrednicit de ordine și medalii sunt lucrători din administrația publică locală, profesori universitari, medici, lucrători din domeniul financiar, precum și alte persoane care contribuie la dezvoltarea și prosperarea statului nostru.

Distincțiile au fost conferite pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în diverse domenii, activitate intensă pe tărâm social, contribuție substanțială la implementarea formelor și metodelor avansate de tratament, merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție la elaborarea și implementarea politicii bugetar-fiscale, înalt profesionalism.

Șeful statului le-a mulțumit tuturor pentru munca imensă şi dedicație profesională, dorindu-le perseverență, sănătate, noi succese și realizări.