CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a inspectat lucrările de reabilitare pe tronsonul de șosea Basarabeasca – Ceadâr-Lunga

În drum spre Tvardița, Președintele Republicii Moldova a inspectat lucrările de reabilitare desfășurate pe tronsonul de șosea Basarabeasca – Ceadâr-Lunga.

Lucrările de reparație a drumului cu lungimea de 12,4 km și lățimea de 6 m, au fost inițiate în luna mai curent și urmează să fie finalizate în luna decembrie. Valoarea contractului constituie 74,5 milioane de lei, iar până în prezent au fost valorificate două treimi din aceste mijloace.

În discuția cu lucrătorii de pe șantier, Igor Dodon a subliniat faptul că fără drumuri calitative în țară, nu vom reuși să obținem dezvoltarea economiei naționale. Șeful statului le-a urat tuturor finalizarea cu succes a lucrărilor.