CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a primit scrisorile de acreditare din partea a cinci ambasadori agreați

În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată astăzi la Președinție, Igor Dodon a primit scrisorile de acreditare din partea a cinci ambasadori agreați: E.S. Biljana Gutić-Bjelica, Ambasador al Bosniei și Herțegovinei cu reședința la Budapesta; E.S. Paul McGarry, Ambasadorul Republicii Irlanda cu reședința la București; E.S. Ingrid Kressel Vinciguerra, Ambasadorul Republicii Estonia cu reședința la București; E.S. Yoshihiro Katayama, Ambasador al Japoniei și E.S. Marko Shevchenko, Ambasador al Ucrainei.

Șeful statului a discutat cu ambasadorii acreditați despre modalitățile de extindere a dialogului politic la nivel înalt, precum și despre dinamizarea cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun, cu fiecare dintre statele pe care le reprezintă.

Președintele țării a urat fiecărui diplomat succes în îndeplinirea mandatului și a dat asigurări că va sprijini toate inițiativele care vor contribui la impulsionarea și extinderea raporturilor de colaborare în beneficiul statelor și al popoarelor noastre.