CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon: Actul învestirii ministrului Apărării e dincolo de limita legitimității politice

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a făcut următoarea declarație în legătură cu investirea ministrului Apărării, Eugen Sturza :

”Guvernarea va cădea în groapa pe care o sapă altora.

Actul învestirii ministrului Apărării e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave.

Prin faptul că nu le-am permis celor din guvernarea democrată să forțeze mîna președintelui, i-am adus în situația ca ei să utilizeze din nou ultimul as din mînecă pe care îl au – Curtea Constituțională.

Însă precedentele pe care democrații au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit.

Vor fi loviți de bumerangul pe care l-au lansat.

Sunt sigur că aceste metode nu sunt văzute de nimeni cu ochi buni, nici pe intern, nici pe extern și numai democratice nu pot fi numite.

Îi asigur pe cetățeni și pe partenerii străini că nici Guvernul, nici majoritatea parlamentară a democratilor nu vor putea nici de acum încolo să exercite presiune politică asupra președintelui țării.

Eu am mandat de la popor și mă voi supune doar poporului. Iar demisia mea ca președinte o poate decide doar poporul și nimeni altcineva.

Guvernarea democrată nu mă poate demite, oricît de mult își dorește asta.

Acum toți cetățenii s-au putut convinge de necesitatea trecerii la stat prezidențial, în care șeful statului ales în mod direct să aibă împuterniciri suplimentare, stipulate în Constituție, așa cum cere logica politică.

Alegerile anticipate, o majoritate parlamentara socialistă și statul prezidențial rămîn în continuare o soluție de salvare a Moldovei.

În acest sens:

- Vom desfășura o amplă campanie de informare și de colectare a semnăturilor în favoarea statului prezidențial.

- Nu voi ceda presiunilor și nu voi subsemna ceea cu ce nu sunt de acord și este în detrimentul intereselor statului. Voi lupta pînă la urmă pentru interesele cetățenilor.

- Vom amplifica acțiunile sociale de susținere a oamenilor simpli care au nevoie de ajutor, săptămînal vom fi în satele și raioanele țării alături de cetățenii noștri.

- Vom obține majoritatea parlamentară a socialiștilor la următoarele alegeri.

Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici, în ciuda lor și spre pierderea lor definitivă într-un final”.