CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Oamenii de afaceri din Franța și-au manifestat interesul de a investi în Republica Moldova, după discuțiile cu Președintele Maia Sandu

În cadrul vizitei de lucru la Paris, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu reprezentanții mediului francez de afaceri și conducerea celei mai mari organizații patronale franceze - MEDEF (Mouvement des Entreprises de France). Discuțiile s-au axat pe realitățile economice din țara noastră și direcțiile strategice de interes comun.

Șefa statului a vorbit despre prioritățile de dezvoltare ale Republicii Moldova, viziunea pe care o are asupra viitorului țării, îmbunătățirea mediului de afaceri prin combaterea corupției și reforma justiției, precum și despre avantajele economice de a investi în țara noastră.

De asemenea, s-a discutat și despre potențialele domenii de interes comun, cum ar fi investițiile în energia regenerabilă, sectorul medical sau aviația civilă. Președintele Maia Sandu a apreciat interesul reprezentanților businessului francez față de nivelul de digitalizare a țării și strategiile existente în acest domeniu.

Din cauza restricțiilor pandemice, la reuniune a participat un număr restrâns de companii - nume sonore precum Alstom, Airbus Hélicoptères, Orange, Eco Delta, GE Capital, Oberthur Chash Protection, ADEPTA/GNIS, Société Geismar, L3G, IN Group, Veolia, TECOFI. „Mă bucur să văd că majoritatea dintre dumneavoastră sunteți interesați fie să inițiați, fie să vă extindeți investițiile în Republica Moldova. Vom depune eforturi, pentru ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a menționat șefa statului.

În Republica Moldova activează 233 întreprinderi cu capital francez. Conform datelor Băncii Naționale, volumul total al investițiilor străine directe din Franța în Republica Moldova au însumat 197,55 milioane USD în anul 2019.