CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj de felicitare pentru funcționarii publici

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj cu prilejul Zilei profesionale a funcționarului public, care este marcată astăzi în țara noastră. Șefa statului menționează că aceștia sunt oamenii care, în virtutea profesiei pe care au ales-o și a funcției deținute, s-au angajat să muncească în serviciul cetățenilor.

„Îi felicit pe toți funcționarii publici din țara noastră, care își îndeplinesc atribuțiile cu pasiune și responsabilitate. Le mulțumesc pentru zilele în care lucrează peste program, pentru empatia de care dau dovadă în interacțiunea cu oamenii și pentru că prin muncă onestă contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu în mesajul său. Totodată, șefa statului a subliniat că mizează în continuare pe funcționari în procesul de reformare și de modernizare a Republicii Moldova.

„Avem de construit împreună un stat puternic, cu instituții funcționale, care să lucreze pentru oameni. Împreună trebuie să câștigăm respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Împreună trebuie să construim un serviciu public merituos, capabil să facă față problemelor actuale și viitoare ale țării”, a subliniat Președinta Maia Sandu la finalul mesajului adresat funcționarilor publici.