CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu premierul belgian, Alexander De Croo

Șefa statului, Maia Sandu, l-a găzduit, astăzi, la Chișinău pe Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo. Președinta a discutat cu premierul belgian despre aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, reformele pe care le realizează autoritățile și cooperarea economică dintre țările noastre. 

„Belgia, cu o suprafață comparabilă cu cea a țării noastre, este un bun exemplu a faptului că în Uniunea Europeană toate țările sunt respectate, indiferent de mărime. Ceea ce contează cu adevărat este unitatea și aspirația noastră de a trăi în pace și libertate”, a specificat șefa statului. 

Tot astăzi, Prim-ministrul belgian și Președinta Maia Sandu s-au întâlnit cu tineri din mai multe licee din capitală cu care au discutat despre viitorul nostru în UE. Belgia, una dintre cele șase țări fondatoare ale Uniunii, susține ferm țara noastră în aspirația de a face parte din marea familie europeană. 

„De aderarea la UE vor beneficia în primul rând tinerii, de aceea este crucial ca vocile lor să se facă auzite, ca alegerile făcute azi să se reflecte în viitor, la modelarea Moldovei europene așa cum și-o doresc. Am îndemnat tânăra generație să fie activă, să se implice și să promoveze valorile europene inclusiv la referendumul din această toamnă. Integrarea europeană nu este despre politică și partide, integrarea europeană este un proiect de țară, un proiect al tuturor, și este despre cum vor trăi următoarele generații - în pace, într-o țară europeană, democratică, prosperă și sigură”, a mai subliniat șefa statului.