CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a participat la inaugurarea primului tomograf computerizat, dotat cu sistem de inteligență artificială

Astăzi, șefa statului a participat la inaugurarea primului tomograf computerizat, dotat cu sistem de inteligență artificială, la Institutul de Cardiologie. Tomograful va permite o diagnosticare mult mai corectă și rapidă a bolilor aparatului circulator, principala cauză a deceselor în țara noastră, și va ajuta la salvarea mai multor vieți. 

„În ultimii doi ani, am investit mult pentru a moderniza spitalele noastre. Doar în 2022 am investit o sumă record, de peste 1 miliard 400 de milioane de lei, în echipamente medicale pentru spitalele republicane, raionale și municipale și vom continua să facem acest lucru pentru că vrem ca oamenii noștri să fie sănătoși”, a declarat Președinta Maia Sandu. 

Șefa statului a menționat că, în total, 12 tomografe de ultimă generație au fost deja instalate sau sunt în proces de instalare în spitalele din țară, iar pentru aceste utilaje au fost alocate aproape șase milioane de euro, din fondurile Guvernului și ale partenerilor de dezvoltare. 

„Și în acest an, instituțiile medicale publice vor fi dotate cu utilaje, în valoare de zeci de milioane de euro. Vom continua să investim în calitatea sistemului nostru medical și să creștem nivelul de sănătate a oamenilor țării”, a punctat Președinta Maia Sandu.