CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă: „România va rămâne în continuare alături de noi, la bine și la greu”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere la Chișinău cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, cu care a discutat despre proiectele de pe agenda bilaterală și despre procesul de integrare europeană a țării noastre.

„Am trecut în revistă progresele în implementarea proiectelor în desfășurare - construcția podului Bumbăta-Leova, deschiderea punctului de control coordonat Leușeni-Albița, finanțarea mai multor proiecte de dezvoltare a comunităților în cadrul Programului „Satul European” și am discutat despre pregătirea lucrărilor pentru inițierea - în viitorul apropiat - a altor proiecte în domenii de interes strategic, inclusiv construcția Liniei Electrice Aeriene Bălți-Suceava, dar și reconstrucția altor 3 poduri rutiere”, a spus șefa statului.

Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de tot sprijinul pe care ni-l acordă România: „I-am mulțumit domnului Prim-ministru pentru inițiativa Guvernului României adresată instituțiilor europene cu privire la instituirea unui regim de sancțiuni împotriva indivizilor care încearcă să destabilizeze situația din țara noastră. La fel, suntem recunoscători pentru sprijinul Bucureștiului în organizarea ședinței Comunității Politice Europene, care va avea loc la începutul lui iunie în țara noastră. Am primit asigurări că România va rămâne în continuare alături de noi, la bine și la greu”, a conchis Președinta.