CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comemorat 517 ani de la moartea Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Șefa statului împreună cu echipa de consilieri au depus flori în această dimineață la monumentul Domnitorului din Chișinău.

„Sunt peste cinci secole în care povestea sa de glorie continuă să inspire oamenii de pe această palmă de pământ, să ne spună că libertatea trebuie apărată și în cele mai cumplite vremi, iar curajul aduce izbândă. Și că, la fel ca el, atunci când există voință, cu mijloace mici putem face fapte mari. Este cea mai importantă lecție pe care ne-o dă Ștefan cel Mare si Sfânt și pe care trebuie să o transmitem noilor generații”, se arată în mesajul Președintelui Maia Sandu.

Ștefan cel Mare a fost Domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, în perioada 1457-1504.