CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu a discutat cu omologul său sloven, Borut Pahor

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o discuție online cu Președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor. Cei doi șefi de stat au făcut un schimb de informații cu privire la situația pandemică din ambele țări. Totodată, ei și-au exprimat speranța că, odată depășită criza sanitară, țările noastră vor reuși intensificarea relațiile bilaterale și extinderea domeniilor de cooperare.

„Omologul meu sloven m-a asigurat că țara sa va susține în continuare Republica Moldova în demersul nostru de apropiere de Uniunea Europeană și de asigurare a standardelor de viață europene pentru cetățeni. O va face atât în plan bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene, Slovenia fiind țara care, în semestrul doi al anului curent, va deține Președinția Consiliului UE”, a spus Președintele Maia Sandu.

În context, șefa statului a reiterat interesul țării noastre de dezvoltare a relațiilor dintre Republica Moldova și Slovenia, în special în plan economic.