CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu a discutat cu Președintele Comisiei de la Veneția despre reformarea justiției și combaterea corupției

Reforma justiției și combaterea corupției au fost principalele subiecte discutate la întrevederea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, care a avut loc astăzi, la Strasbourg.

„Am reiterat prioritatea principală în mandatul meu de Președinte al Republicii Moldova - reformarea veritabilă a justiției și combaterea corupției. Am discutat etapele ce trebuie parcurse pentru realizarea acestei priorități, dar și rolul important al expertizei Comisiei în definitivarea reformelor în domeniu. Am apreciat în acest sens contribuția experților din cadrul Grupului de lucru de nivel înalt privind reforma justiției sub auspiciul Secretarului General al Consiliului Europei, care este esențială pentru succesul reformei pe care o promovez”, a spus șefa statului.

Președintele Maia Sandu i-a mulțumit domnului Buquicchio pentru deschiderea cu care Comisia de la Veneția a reacționat mereu la solicitările de opinii legate de funcționarea statului de drept în țara noastră - dar și pentru implicarea sa personală în încurajarea schimbărilor în justiția din Republica Moldova.