CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu, cu prilejul aniversării a 30-ea a BNM: „Ne dorim participarea băncilor în proiectele de infrastructură națională, la nivel de municipii și comunități”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Conferința online „Recuperarea economică în post-pandemie: realități și perspective”, dedicată celei de-a 30-ea aniversări de la crearea Băncii Naționale a Moldovei.

În discursul pe care l-a ținut cu acest prilej, șefa statului a menționat că sectorul bancar din Republica Moldova, împreună cu Banca Națională, a trecut prin multe etape dificile, cu probleme de sistem, și că cea mai neagră perioadă pentru Banca Națională este cea în care s-a furat miliardul. „Ca stat, trebuie să ne asigurăm că asemenea fraude nu se mai repetă, iar Banca Națională a Moldovei să fie un regulator veritabil în sector”, a spus doamna Maia Sandu.

Președintele țării a sublinia că, în contextul actual de criză economică, așteptările de la Banca Națională sunt și mai mari. Ele țin de intervenții ferme care să ajute să reziste afaceri mari sau mici, dar și oamenii nevoiași sau care și-au pierdut locurile de muncă. De facto, pentru recuperarea economică este nevoie de finanțări mai accesibile și de pachete financiare create pentru oameni, dar și de un efort comun care, alături de sprijinul oferit de către partenerii de dezvoltare, să mobilizeze și resursele interne, și zecile de miliarde de lei care există în băncile comerciale.

„Avem nevoie de deschidere și de implicare din partea instituțiilor bancare din țară, ne dorim participarea băncilor în proiectele de infrastructură națională, în proiectele la nivel de municipii și comunități”, a mai spus doamna Maia Sandu. Totodată, șefa statului a menționat că și în acest context prioritare rămân reforma justiției și măsurile anticorupție, ca elemente ce pot să garanteze independența și credibilitatea unei instituții-cheie pentru stat, precum este Banca Națională. „Ar trebui să existe și sper că există sprijin și consens pentru reformele majore pe care trebuie să le facem în următoarele luni și următorii ani”, a punctat Maia Sandu.