CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a participat la Marșul Demnității din Kiev

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 22 februarie a.c., la Kiev, la ”Marșul Demnității”, o acțiune care a marcat un an de la manifestațiile proeuropene desfășurate în Piața Independenței (Maidan) din capitala Ucrainei, în care și-au pierdut viața zeci de manifestanți și polițiști.

Șeful statului, alături de președintele ucrainean, Petro Poroșenko și oficiali europeni, a mers în coloană prin centrul orașului Kiev spre Piața Independenței, unde a asistat la un Te Deum în memoria victimelor evenimentelor sângeroase de anul trecut.

În timpul vizitei la Kiev, președintele Nicolae Timofti a purtat discuții neoficiale cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko și cu liderii europeni prezenți la ceremonie, printre care președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Germaniei, Joachim Gauck, președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, președintele Litiuaniei, Dalia Grybauskaite, președintele Slovaciei, Andrej Kiska, și președintele Georgiei, Giorgi Margvelaşvili.