CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a semnat Pactul Responsabilității Naționale pentru o Moldovă Europeană

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 21 noiembrie a.c., Pactul Responsabilității Naționale pentru o Moldovă Europeană. Documentul, propus spre semnare tuturor forţelor politice pro-europene şi societăţii civile, face apel la coeziunea întregii societăți în vederea atingerii obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.

„Am semnat Acordul cu ferma convingere că procesul de integrare europeană nu are alternativă. Acest proiect ne oferă o perspectivă clară de dezvoltare și modernizare a țării. Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius reprezintă o șansă istorică, care va determina viitorul Republicii Moldova. Salut maturitatea reprezentanților clasei politice și societății civile, care au semnat această convenție și s-au angajat să susțină reformele de transformare europeană a Republicii Moldova”, a declarat președintele Nicolae Timofti.  

Pactul Responsabilității Naționale pentru o Moldovă Europeană, lansat pe 18 noiembrie a.c. de Partidul Liberal Democrat din Moldova, a fost semnat până în prezent de președintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, liderii Coaliției pentru Guvernare Pro-Europeană – Vlad Filat (Partidul Liberal Democrat din Moldova), Marian Lupu (Partidul Democrat), Ion Hadârcă (grupul deputaților liberal-reformatori). Printre semnatari se numără foştii preşedinţi ai ţării, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, precum și reprezentanți ai partidelor politice și societății civile.