CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu un delegat al Bundestagului German

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Jürgen Hardt, deputat în Bundestagul german, purtător de cuvînt al Grupului CDU/CSU și specialist în politică externă, care se află cu o vizită de lucru în țara noastră.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni cu privire la relațiile moldo-germane, menționînd necesitatea dinamizării și amplificării dialogului politic bilateral.

În cadrul dialogului, șeful statului a exprimat recunoștință pentru asistența financiară constantă acordată de Germania țării noastre prin diverse proiecte bilaterale de colaborare. Totodată, Președintele țării a manifestat interes pentru consolidarea relaţiilor comercial-economice şi intensificarea schimburilor comerciale cu Germania.

De asemenea, Igor Dodon a adus sincere mulțumiri pentru promptitudinea recunoașterii noii majorități parlamentare și a Guvernului precum și pentru susținerea eforturilor depuse de noua guvernare legitimă în vederea stabilizării situației în țară.

În context, Președintele a menționat că Republica Moldova, pe parcursul ultimelor 30 de zile, a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, depășind mai multe provocări și riscuri. Totodată, șeful statului a subliniat faptul că doar cu susținerea partenerilor externi, a consensului național intern, a promovării unei politici externe echilibrate, precum și a colaborării eficiente dintre Parlament, Guvern și Președinție - va putea fi pusă baza unei dezvoltări durabile și prospere a Republicii Moldova.