CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a primit scrisorile de acreditare din partea Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Belarus în țara noastră

În cadrul unei ceremoniei oficiale de la Președinție, șeful statului, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare ale noului Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în Republica Moldova, Anatolii Kalinin.

Igor Dodon l-a felicitat cu ocazia desemnării sale în această funcție, exprimîndu-și încrederea că relațiile de prietenie și cooperare existente tradițional între statele și popoarele noastre vor cunoaște o ascensiune în toate domeniile de interes comun.

Șeful statului a salutat dinamica raporturilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Republica Belarus, precum și interacțiunea activă în cadrul CSI, UEEA și altor platforme internaționale.

În mod special oficialii au abordat lupta țărilor noastre în contracararea răspîndirii coronavirusului, fiind unanimi în opinia privind necesitatea întreprinderii unor măsuri comune în vederea depășirii acestei provocări globale.