CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a inspectat lucrările de construcție a podului din raionul Florești

În cadrul vizitei în raionul Florești, Președintele țării, Igor Dodon, a inspectat lucrările de construcție a podului peste râul Răut, lângă satul Ștefănești. Construcția podului a demarat la finele anului 2019, din mijloacele Fondului Rutier. Valoarea totală a acestor lucrări este de 15,1 milioane de lei, până în prezent fiind valorificate aproximativ 11,5 milioane de lei.

Darea în exploatare a obiectului respectiv este planificată pentru finele anului curent, dar compania contractantă preconizează să încheie lucrările de construcție deja în luna septembrie. Lungimea podului va fi de 57 de metri, lățimea – 12,6 metri. De asemenea, va fi reparată o jumătate de kilometru de bandă rutieră. Drumul care trece peste pod va uni satele Cașunca și Prodănești, devenind parte a șoselei regionale G-52.

Igor Dodon a salutat inginerii și constructorii podului. Șeful statului a apreciat ritmul și calitatea muncii lor. Totodată, Președintele țării a menționat importanța realizării programului național „Drumuri bune pentru toți”, care presupune construcția sau reabilitarea drumurilor în toate localitățile Moldovei, dar și a celor mai importante drumuri naționale.