CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a vizitat satul Bujor, Hîncești

Astăzi, la Hîncești, Președintele țării, Igor Dodon, a vizitat satul Bujor, unde a avut o întrevedere cu primarul, Agaci Ion, cu consilierii locali, precum și cu locuitorii satului.

Cea mai mare dorință a sătenilor este de a merge prin localitate pe drumuri bune, de a avea apă potabilă, canalizare, servicii medicale adecvate, satul să fie gazificat.

Igor Dodon a subliniat că actuala conducere a țării face tot posibilul pentru a schimba situația spre bine în țară, depune tot efortul pentru a le crea oamenilor condiții de trai decente și a dezvolta țara.

Profitînd de ocazie, Președintele țării a felicitat două cele mai longevive cupluri din satul Bujor și două familii cu mulți copii. De asemenea, din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, Igor Dodon a adus în dar domnului Gulbău Ghenadie, care are o dizabilitate a aparatului locomotor, un cărucior care cu siguranță îi va simplifica posibilitatea de a se deplasa.

Totodată, ținînd cont de faptul că preotul de la biserica din sat recent a împlinit 30 de ani de activitate, șeful statului i-a înmînat Diploma Președintelui Republicii Moldova. Igor Dodon i-a urat succes în munca pe care o îndeplinește zi de zi.