CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Republica Moldova primește 100.620 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, livrată prin intermediul platformei COVAX

Republica Moldova a primit astăzi, prin platforma COVAX, 50.310 doze de vaccin Pfizer-BioNTech, iar mâine la Chișinău urmează să ajungă alte 50.310 doze.

„În numele cetățenilor Republicii Moldova, îmi exprim profunda recunoștință pentru solidaritatea partenerilor noștri de a ne oferi o mână de ajutor și pentru promptitudinea cu care platforma COVAX reușește să ne livreze vaccinul”, a spus Președintele Maia Sandu. Șefa statului a mulțumit celor care contribuie financiar pentru ca noi să putem beneficia de donații de vaccin - Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, țările UE, OMS, GAVI și toți partenerii Republicii Moldova.

„Totodată, mă bucur că discuția mea cu reprezentanții conducerii Companiei Pfizer a deblocat obstacolele birocratice și a deschis posibilitatea pentru țara noastră de a primi acest tip de vaccin”, a accentuat doamna Maia Sandu. În contextul dat, șefa statului a menționat că acum Republica Moldova are multe tipuri de vaccin și suficiente doze, și a îndemnat toți cetățenii să se vaccineze. „Vă rog să avem grijă de sănătatea noastră și a celor dragi în continuare”, a încheiat Președinta.