CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat despre realizările Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Președinta Maia Sandu a discutat cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, despre realizările, din ultimii ani, care contribuie la modernizarea Republicii Moldova.   

Șefa statului a menționat că, din 2022, când a fost inițiat Programul național „Satul European”, s-au investit aproape 1,8 miliarde de lei în 906 de localități. Acești bani au fost folosiți pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în satele și orașele noastre. „Programul „Satul European” demonstrează că împreună - administrația centrală, cu ajutorul financiar al țărilor partenere din Uniunea Europeană și cu perseverența administrației locale - reușim să transformăm localitate cu localitate și, astfel, modernizăm întreaga Moldovă”, a precizat Președinta. 

În dialogul cu ministrul Spînu s-a vorbit și despre faptul că, în ultimii trei ani, au fost renovate 90 de grădinițe, 20 de grupe de creșă, 84 de licee și gimnazii și 99 de case de cultură din diferite regiuni ale țării. S-a reușit renovarea sau construcția a 750 de km de sisteme de alimentare cu apă, 135 de km de rețele de canalizare a apelor reziduale și circa 610 km de rețele de iluminat public stradal.

Totodată, din 2021, au fost construite și reabilitate 700 de km de drumuri, dintre care 65 de km sunt drumuri construite de la zero - căile de ocolire a orașelor Comrat și Sângerei, și a satelor Bahmut, Troița Nouă și Porumbrei. Alte 635 de km sunt drumuri naționale reabilitate. La fel, în ultimii ani au fost reconstruite 8 poduri. 

„Investițiile în dezvoltarea localităților și a infrastructurii naționale, făcute în acest mandat, sunt cele mai mari de la independență încoace. Ne dorim să putem investi și mai mult. Aderarea la UE ne va permite să modernizăm mai multe localități, mai repede, așa încât fiecare familie din Moldova să aibă condiții de viață bune”, a punctat Președinta Maia Sandu.