CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a discutat telefonic cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis. În discuție, Președinta a accentuat implementarea reformelor de către Republica Moldova - progrese reflectate și în raportul Comisiei Europene din 8 decembrie privind extinderea Uniunii Europene.

Dialogul a vizat și dorința Moldovei de a începe negocierile pentru aderarea la UE cât mai curând posibil. Această temă urmează să fie dezbătută la reuniunea Consiliului European de la mijlocul acestei luni. 

Președinta Sandu și Prim-ministrul Mitsotakis, de asemenea, și-au reafirmat angajamentul pentru întărirea relațiilor bilaterale. Pașii concreți în această direcție sunt deschiderea ambasadei Greciei la Chișinău planificată pentru 2024 și inaugurarea recentă a zborului Atena - Chișinău operat de Aegean Airlines. Liderii s-au referit și la continuarea cooperării în domeniul energetic.