CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului în vizită în raionul Leova: Vom continua să investim în comunități pentru a schimba în bine viața oamenilor din sate și orașe

Președinta Maia Sandu a fost luni într-o vizită în raionul Leova, unde a vorbit cu oamenii despre situația din țară, despre problemele din raion precum și despre planurile de dezvoltare a țării, în pofida crizelor prin care trecem în această perioadă.

În orașul Leova, șefa statului s-a întâlnit cu oamenii de afaceri cu care a discutat despre problemele întâlnite de aceștia dar și despre politicile statului care vin să-i susțină pe cei care creează locuri de muncă acasă: ,,Dezvoltarea economică este prioritatea noastră, iar companiile mici pot accesa credite mai ieftine în cadrul programelor de dezvoltare oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. I-am îndemnat pe antreprenorii din Leova să folosească aceste instrumente pentru a-și crește afacerile și a crea noi locuri de muncă”,, a declarat șefa statului.

La Filipeni, Președinta Maia Sandu a ascultat gândurile care-i frământă pe localnici  și le-a dat asigurări că face tot posibilul pentru a păstra pacea și stabilitatea. Totodată, șefa statului a mai menționat că dezvoltarea localităților este o prioritate, iar satul Filipeni este un exemplu în acest sens: ,,Satul Filipeni oferă un exemplu bun în acest sens - filipenenii au apeduct, extins cu ajutorul finanțării europene și Agenției germane GIZ, precum și iluminat stradal, realizat cu contribuția băștinașilor stabiliți peste hotare. De curând, în cadrul Programului „Satul European" a fost finanțat un proiect de digitalizare a procesului didactic la Gimnaziul din comunitate. 

Totodată, șefa statului a făcut referire și la programul ,,Satul European” cu ajutorul căruia Gimnaziul a fost dotat cu table interactive și calculatoare.

La Tigheci, Președinta Maia Sandu a găsit mai multe proiecte în plină desfășurare. În comună se construiește apeductul iar de curand, cu ajutorul Suediei, a fost achiziționată  tehnică  ce îi va ajuta pe localnici să colectează deșeurile în tomberoane speciale. De asemenea, șefa statului a reiterat că este important să dezvoltăm localitățile cu viziune, și a făcut referire la Planul urbanistic al comunei care a fost elaborat în cadrul Programului „Satul European".

La fel, Președinta Maia Sandu a subliniat că este important ca toate comunitățile noastre să prospere, iar  toate eforturile sunt concentrate pentru a schimba în bine viața oamenilor din sate și orașe.