CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a vizitat două întreprinderi din raionul Criuleni

Președintele țării, Igor Dodon, a luat cunoștință de activitatea companiei autohtone „Ocean Fish”, fondată în anul 2016. Este lider pe piața produselor din pește și fructe de mare. Întreprinderea deține o fabrică modernă în satul Măgdăcești, utilată conform standardelor internaționale.

Materia primă provine în mare parte din import, 90 la sută fiind din țările Scandinave: Norvegia, Danemarca, inclusiv Insulele Feroe, Islanda. Sunt livrări și din Grecia, țări din Asia, America Latină, SUA ș.a.

În satul Coșernița, raionul Criuleni, șeful statului a vizitat întreprinderea agricolă „Velfruct” SRL. Aceasta activează deja de 10 ani, fiind specializată în exportul produselor agricole peste hotare.

Compania deține 50 de hectare de livadă de pruni și meri, de asemenea, cultivă căpșuni. În anul 2019, compania a dat în exploatare cea mai mare și modernă cameră frigorifică din țară, cu capacitatea de 5800 tone. În cadrul companiei activează circa 30 de angajați permanenți, iar în sezonul de recoltare, numărul acestora se dublează.

Datorită implementării tehnologiilor moderne, gospodăria a creat o livadă superintensivă de meri cu 4 mii de pomi la hectar, dotată cu un sistem de antigrindină și de irigare.