CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

D I S C U R S U L Domnului Igor DODON, Președintele Republicii Moldova, la cel de-al XVII-lea Summit al Organizației Internaționale a Francofoniei

Stimate domnule Președinte,

Stimată doamnă Secretar General,

Doamnelor și domnilor,

Este o mare onoare pentru mine să particip la cel de-al XVII-lea Summit al Organizației Internaționale a Francofoniei, dar și am deosebita plăcere să mă aflu la Erevan, care în aceste zile celebrează două mii opt sute de ani de la înființare. Mai întîi de toate, aș dori să mulțumesc guvernului armean pentru organizarea excelentă a summit-ului.

Totodată, permiteți-mi să exprim sincere condoleanțe Armeniei și Franței în legătură cu  trecerea în neființă a celui care rămîne a fi marele Ambasador al Francofoniei – Charles Aznavour. Transmit condoleanțe și poporului vietnamez greu încercat în aceste momente de decesul Președintelui Tran Dai Quang. Cuvinte de compasiune și încurajare adresez și poporului din Haiti, lovit de un cutremur.

Pentru Republica Moldova, dar și pentru mine personal, ca vorbitor de limba franceză, este o adevărată mîndrie și un mare privilegiu de a face parte din marea familie francofonă, în numele dezvoltării culturii și tradițiilor noastre naționale.

Republica Moldova este o țară tradițional francofonă. Chiar și în perioada sovietică, limba franceză a fost prima limbă străină predată în școlile moldovenești. Astăzi, aceasta rămîne a fi limba străină cu cea mai mare pondere în Republica Moldova.

Cunoscînd în țara noastră o dezvoltare dinamică, Francofonia este o parte integrantă a societății moldovenești. Ma bucur să menționez că avem o colaborare fructuoasă cu Organizația Internațională a Francofoniei, concretizată la Chișinău prin desfășurarea mai multor evenimente: cea de-a 26-a reuniune a  Adunării Regionale Europene din cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei, conferința „Diplomație academică”, precum și cea de-a opta conferință a Asociației francofone a curților constituționale.

Prin intermediul unor asemenea acțiuni, Francofonia contribuie de-a dreptul la dezvoltarea durabilă a statului de drept, la promovarea modernității, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a diversității lingvistice și culturale, precum și a altor valori umaniste.

Cu această deosebită ocazie, aș vrea să exprim interesul țării mele de a participa în continuare la programele Organizației Internaționale a Francofoniei și de a împărtăși experiența noastră cu statele membre în domeniile învățămîntului, științei, culturii, economiei, mediului și tehnologiei informaționale.

 

Dragi colegi,

Societatea moldovenească este unică datorită bilingvismului său și chiar trilingvismului, pentru că toți cetățenii noștri vorbesc egal limba moldovenească – limba de stat, limba rusă și limba franceză sau engleză. Cea mai mare bogăție a Republicii Moldova o reprezintă oamenii, poporul. Iar abilitățile noastre de comunicare, tradițiile culturale, dar și istoria noastră complicată ne fac o țară de legătură, o țară de dialog între civilizații.

Aceasta înseamnă că noi vrem și putem deveni o platformă de negocieri între Occident și Orient. Strategia noastră de bază este de a fi prieteni atît cu Europa și Statele Unite, cît și cu Rusia și celelalte țări din fosta Uniune Sovietică. Îmi exprim ferma convingere că în acest sens avem consimțămîntul partenerilor noștri externi.

Fără îndoială, interesele naționale ne dictează să construim și o politică economică echilibrată.  Cooperarea în contextul mai multor proiecte integraționiste este un mare beneficiu pentru țara noastră. Moldova întreține acorduri de liber schimb cu Uniunea Europeană, cu Comunitatea Statelor Independente, cu Turcia, precum și cu alte țări.

Acest lucru ne permite să ne dezvoltăm economia fără să fim implicați în jocuri geopolitice împotriva cuiva. Ne-am dori o Europă comună de la Lisabona pînă la Vladivostok – și considerăm această viziune drept un proiect important al viitorului.

 

Doamnă Secretar General,

Susținem inițiativa „Liberi împreună” și stabilirea Rețelei Francofone de prevenire a radicalizării și a extremismului, ce pot duce la terorism. Totodată, susținem acțiuni pentru promovarea dialogului între culturi și respectarea diversităților culturale care vizează în special tineretul.

 

Domnule Președinte,

În concluzie, doresc să reafirm angajamentul Republicii Moldova față de Organizația Internațională a Francofoniei și dorința de a intensifica cooperarea cu toți membrii și observatorii organizației pentru a face față provocărilor cu care ne confruntăm.

Vă mulțumesc pentru atenție!