CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursul lui Nicolae Timofti la ceremonia consacrată celei de-a 550-a aniversări a satului Arionești, Dondușeni

Stimaţi locuitori ai satului Arioneşti,

Permiteți-mi să vă mulțumesc, mai întâi, pentru primirea călduroasă pe care mi-ați făcut-o. Oricând sunt bucuros să merg în unul din satele Moldovei noastre, unde găsim izvorul datinilor noastre fără pereche, unde își dorm somnul de veci străbunii noștri și de unde am pornit cu toții în lumea mare.

În satul Dumneavoastră, Arionești – o denumire neaoșă, foarte frumoasă – am venit cu prilejul pe care îl cunoașteți. S-au împlinit 550 de ani de la prima atestare documentară a satului Arionești.

Este o onoare pentru mine să mă aflu astăzi printre urmașii răzeșilor, adică a țăranilor liberi, care constituiau populația satului Arionești în anul 1463, anul primei atestări documentare a localității. Este perioadă în care pe tronul Moldovei se afla marele domnitor Ștefan cel Mare.

Cronicile mai arată că proprietar al unei părți din moșia satului Arionești a fost ilustrul cărturar Miron Costin, autorul lucrărilor «Letopisețul Țării Moldovei» și «De neamul moldovenilor».

Ce vreau să spun acum, după trecerea a 5 secole și jumătate? Vreau să vă amintesc tuturor că au fost vremuri când noi eram puternici și temerari. Faptele istorice ale înaintașilor noștri trebuie să ne mobilizeze și să ne dea puteri să înfruntăm vremurile pe care le trăim astăzi.

Vreau să vă rog să fiți vrednici și curajoși, așa cum erau voievozii și cărturarii noștri.

Știu că vă nedumeresc și pe Dumneavoastră noutățile care vin de la Chișinău și că v-ați dori ca liniștea să se reîntoarcă, ca să vă puteți vedea de treburile zilnice și de familii.

Același lucru mi-l doresc și eu, în calitate de președinte. Vreau să vă asigur că în tot ceea ce fac mă ghidez de interesele oamenilor, și-mi doresc ca toate acțiunile pe care le întreprindem să se transforme în bunăstarea pe care o meritați.

În această perioadă la Chișinău se dă o luptă între două stiluri de viață, între trecut și viitor. Vrem ca în Republica Moldova să domnească legea, nu voința unui grup restrâns de oameni. Vrem să vă bucurați de toate drepturile prevăzute de legi. Lucru care este posibil în spațiul european spre care tindem. Am amânat prea mult transformările care ne pot aduce mai aproape de lumea civilizată și avem obligația să continuăm această cale. Cel puțin în numele copiilor noștri.

Reformele pe care le-am lansat vizează și localitățile rurale. Mă refer, în primul rând, la descentralizarea și consolidarea autonomiei locale. Asta înseamnă inclusiv acțiuni și proiecte individuale pentru oameni, care trebuie explicate și promovate de către autoritățile locale.

Pe scurt: trebuie create condiții pentru ca oamenii să se dezvolte, să nu mai apuce drumul străinătății.

Stimați locuitori ai satului Arionești,

În final, vă mulțumesc pentru munca Dumneavoastră de zi cu zi. Vă mulțumesc pentru că păstrați în inimile Dumneavoastră valorile sfinte ale neamului nostru.

Mulțumesc pentru invitație și pentru organizare Asociației Obștești „Baștina-Arionești”, primăriei și tuturor Dumneavoastră. Să vă aducă Dumnezeu pace, fericire şi bunăstare în case.