CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursul președintelui Nicolae Timofti cu ocazia Zilei Europei

Excelență, domnule președinte al Parlamentului, Igor Corman,
Excelență, domnule prim-ministru, Iurie Leancă,
Excelență, domnule ambasador, Pirkka Tapiola,
Excelențele voastre,
Doamnelor și Domnilor,
Stimați concetățeni,
 
Astăzi cetățenii Republicii Moldova celebrează Ziua Europei. Este un prilej de a ne reafirma atașamentul față de valorile care constituie pietrele de temelie ale Uniunii Europene - libertatea, pacea, toleranța și unitatea în diversitate.
 
După terminarea celui de-al doilea război mondial, eternii rivali de altădată, Franţa şi Germania, au pășit pe calea reconcilierii. Părinții fondatori ai Uniunii Europene au decis să edifice împreună o construcție politică care să asigure pacea pe bătrânul continent.
 
Astăzi cetățenii celor 28 de state ale Uniunii Europene beneficiază de privilegiul de a trăi într-un spațiu al siguranței și prosperității, unde sunt respectate drepturile și libertățile omului.
 
Republica Moldova s-a angajat pe calea integrării europene. Cu sprijinul generos al partenerilor occidentali, am demarat un amplu proces de  modernizare a societății. Reformele ne oferă nouă, tuturor, șansa unui viitor mai bun.
 
Deși păreau irealizabile acum cinci ani, unele obiective au fost atinse. Îndeplinirea angajamentelor luate în cadrul Parteneriatului Estic ne-a permis să câștigăm încrederea statelor UE. Astfel, din 28 aprilie au fost abolite vizele pentru cetățenii moldoveni. Putem călători liber în Europa. Vizitarea țărilor din Vest va schimba spre bine mentalitatea oamenilor.
 
Iar în viitorul apropiat va fi semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care va institui şi o Zonă de liber schimb cu o piaţă de peste 500 de milioane de consumatori. Efectele benefice ale acestui tratat vor fi resimțite de toți cetățenii țării.
 
Puterea valorilor europene va învinge nostalgiile față de întunericul trecutului. Asta deoarece oamenii au înțeles că viitorul nostru este în marea familie europeană. 
 
Republica Moldova a pășit ireversibil pe calea integrării europene.
 
La mulți ani, Europa!