CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj cu ocazia aniversării a 20-a de la fondarea Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”

Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere” pune pe cântar roadele celor 20 de ani de existență în arealul educațional din Republica Moldova, ocazie specială pentru a transmite corpului profesoral-didactic, cadrelor de cercetare, studenților și absolvenților acestei prestigioase instituții cordiale felicitări, însoțite de gânduri alese și urări de prosperare continuă.

Viitorul unui popor este asigurat de generația în creștere, iar societatea are obligațiunea să ofere tinerilor o educație de calitate conformă imperativelor timpului. Urmând acest important dezideerat, Institutul de Studii Politice şi Relații Internaționale, precursorul Universității omagiate astăzi, își declară ferm apariția  la 1997, promovând ambițios conceptul de școală superioară modernă  ca un centru de educație, cercetare și culturăNu întâmplător, începând cu 2011, instituția poartă numele lui Constantin Stere – personalitate complexăplină de virtuți și un moldovean adevărat. 

Oferta educațională modernă, adaptată standardelor de calitateauditoriile și laboratoarele interdigitale, biblioteca bogată, centrele de expertiză moderne reprezintă garanția statorniciei și verticalității acestei școli superioare. Comoara cea mai de preț însă o constituie oameniial căror efort constant, ambițios și responsabil, a determinat parcursul ascendent al Universității șicontribuția incontestabilă a acesteia la sporirea imaginii învățământului superior autohton pe plan internațional.

În această zi solemnă, urez întregii echipe a Universității de Studii Politice  și Economice Europene „Constantin Stere” multă sănătate, perseverență, forța și energia necesare creării și formării destinelor în cheia valorilor definitorii spațiului internațional al învățământului superior, întru binele și prosperarea statului nostru –Republica Moldova.