CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat domnului Roman Iagupov

Stimate Domnule Roman IAGUPOV,

Ziua în care V-ați născut este ocazia oportună să Vă adresez cordiale felicitări și urări de bine. Cu acest prilej aniversar, țin să-mi exprim aprecierea pentru aportul adus la promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, inclusiv prin evoluția excepțională, în anul 2005, la concursul „Eurovision”.

Rolul trupei „Zdob și Zdub” este unul esențial în scena culturii moldovenești și reprezintă un exemplu de slujire necondiționată, de profundă încredere în propriile puteri și în talentul cu care V-a înzestrat natura. Muzica pozitivă, izvorâtă din temperamentul Dumneavoastră și din specificul național al moldoveanului, pe care o promovați în rândul celor mai diverse categorii de ascultători, îmbină armonios stiluri aparent incompatibile, folk, rock și hardcore, schimbând fața rock-ului moldovenesc și ridicându-l la cel mai înalt nivel.

Eforturile constante, perseverența și spiritul creativ și original al Dumneavoastră și al celorlalți „zdubi” au transformat trupa într-un simbol al libertății de gândire și detașare de stereotipuri și limite, exprimată tranșant pe fundalul motivelor reîmprospătate ale folclorului autentic.

În această zi deosebită, concomitent cu tradiționalul „La Mulți Ani!”, Vă doresc bunăstare și fericire alături de oamenii dragi. Să Vă pastrați carisma care s-a pliat pe imaginea scenică a Dumneavoastră, să surprindeți și să încântați emanând energia debordantă și molipsitoare ce Vă caracterizează, spre bucuria și exaltarea admiratorilor din întreaga lume.